Camionul Roman înainta greu, părăsind încet drumul asfaltat demult în graba de a construi un viitor luminos. Fumul gros rămânea în spate, amestecându-se cu praful scos de roțile îmbrăcate în cauciucuri roase și lăsate cât să-ți dea impresia că vor exploda în secunda următoare. Niciodată nu mi-aș fi imaginat că poți îngrămădi atâția elevi în bascula cu margini din lemn, ca pe niște tinere bovine. O ultimă groapă ne scutură, trezind în noi dorul de sala de clasă din liceul gol, în mijlocul unui octombrie înghețat.
Florina Hegedüs
Din buza portului, unde-s ancorate multe bărci colorate, începe strada. Are cam trei kilometri. Cu pas de gâscă, legănat, căscând ochii la clădiri bine conservate, o parcurgi într-o juma de oră bună. Orașul în sine nu-i deosebit de frumos. E frumos. Plăcut ochiului. Însă, abia la capătul străzii intri în tabloul ce-ți dilată pupila. La poala unui deal ce ține cerul pe umeri, e pădurea de castani comestibili. Pe vremuri, aici se întâlneau domni eleganți cu femei libere. În decorul ăsta sublim m-a adus mama pe lume.
George Dometi
Cuvântul pe care tare eu îl țin între picioare mă face să o fac mare (groasă, lungă și fudulă). Niciodată nu am refuzat în patul meu o proastă. Ce treabă are capul meu (vascularizat cromatic) cu capul ei (non-culoare)? Că are muierea mai jos de brâu o gură de lup ce te halește de viu, nu neg, dar melița ei arată că e o femeie ieșită din comună. Nu mă dau în lături de porc nici cu fandositele alea intelectulae (că sunt latino-sclifos), însă nu pot picta cu pensula păroasă pe șevalete de frigider.
