Auzi motoarele turate și înțelese că vin turiștii de azi, pentru prânzul tradițional în inima unui sat autentic, iar ea încă nu pusese masa în curte, așa că se repezi să fie gata până ei vor fi urcat dealul și îi strigă celui mic ai grijă de frati-tu, iar copilul de 5 ani avu, pentru că auzise de-atâtea ori ce ne facem cu retardatul ăsta, ne sperie turiștii cu gângăvelile sale, încât nici nu-i fu așa greu să-l împingă-ntr-un colț și să-i pună un sac de plastic peste cap, cât să nu se mai audă niciun sunet neplăcut.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Când îi amorțeau degetele, iar cifrele-i fugeau de sub ochi, închidea aplicația și se zgâia la peisajul ce-i apărea în față. Un cer infinit, nestrăbătut de zbor de pasăre. Câțiva nori care-i aminteau de vata de zahăr pe care i-o cumpăra bunicul în copilărie. Linia orizontului șerpuind delicat sub bolta senină. Dedesubt, întinderea de un verde ireal, de gazon englezesc, pe care norii aruncau umbre prelungi. Apoi reveria lua sfârșit, trântea capacul laptopului, părăsea corporația și se lăsa înghițit de orașul murdar.
Iulia Biro
Vezi munții ăia? Acolo, mai în spate și în stânga. No, acolo. Parc-ar fi mai frumoși cu niște brazi pe ei. Așa am văzut io munții, când m-o adus tată-mio la Cluj. M-o lăsat și s-o dus. Hai, bagă tu niște brazi. Nu cu boltă, că nu nimerești. Ai grijă, că vrem pădure, nu lac. Da, merge și-un lac, aici, mai în față, da' io nu pot să-l fac, mi-e gura uscată. Pentru lac chiar poți să scuipi cât vrei, să iasă frumos. Țâpă și pietricica aia albă în el, parcă-i o lebădă. Iute, să nu vadă Șefu că iar pictăm cu scuipați.
