26.02.2025
Ruxandra Donose
Simți cum i se sparge buza, capul îi explodă în proverbiale stele verzi. Pe retină, chipul rânjind al tatălui beat, ești mort, bă. Acum e viu, directă de dreapta, niciodată nu voi mai fi victimă, upercut, gura închisă pe veci, vuiala crește, croșeu, luminile stadionului dansează în ritmul gleznelor lui. Să dansăm, își zise, cel mai onest dans din viața lui, ești un nimic, îi vorbeau timpanele, dar acum e cineva, cel care demonstrează că forța pumnului te poate eleva între cei buni. Te-am iubit tată, dar ești K.O.

Dorin Vasile
Ne așezăm. Cărțile au colțurile uzate. Își aprinde o țigară și trage încet. Fumul se ridică greu în aerul cald din cameră. Pe masă, două pahare aproape goale. Ce zici, te bagi? întreabă cu un zâmbet. Ridic din umeri. N-ar fi primul joc pe care-l pierd, iar miza mă atrage. Întinde cărțile. Trei dame. Câștigă. Mă aplec peste masă. O sărut pe gât. Îi simt parfumul, paciuli, aproape stins. Până la glezne mai e drum lung, spune și împinge cărțile spre mine. Continuăm? Mă las pe spate și încep să amestec.

Yuka Brevi
Am vrut să fur niște peturi la 2 litri, cu sigla Returo pe ele. Practic, le luam, nu le furam, că erau deja în ghenă la Urgențe. Era ger, mă furișam ca un hoț cu punga-n mână, deși clar nu eram. Înșfac repede trei dintre ele, credeam eu, cu gândul la un leu cincizeci. Plus ce mai aveam eu, îmi luam o bere la alt pet, că nu-s pretențios. Eram mulțumit, una peste alta, să nu-l mâniem pe Domnul. Dar ce să vezi, în loc de sticle, erau trei picioare cu glezne groase, puțin sucite. Poliție, declarații, televiziune.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2025, grupul are 13.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus