26.02.2025
Marian Bircea
Hai dispăreți de lângă mine. Normal, știu în ce mă bag. De-aia-s bărbat. Cum să rezist atracției unui loc călduț, întunecat, umed, dulce? Să-l văd pe ăla care nu recunoaște că-i speolog amator în timpul liber. Am pătruns încrezător, am înțeles târziu pericolul. Sufletul a reușit să vadă cum am ajuns în prime time cu sacrificiul suprem. Burtierele anunțau că din cauza unei alunecări de dulceață, muntele de clătite pregătit pentru Guinness Book s-a prăbușit peste un vizitator al peșterii din interior. Am murit fericit.

Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Am cunoscut-o în metrou. Urca înaintea mea. Stătea cuminte pe scaun, cu o carte în mână, ca o elevă în bancă. Purta șosete flaușate. Aș fi vrut să ne plimbăm, sau să dansăm, sau să îmi stea alături și să îi mângâi gleznele fine. Mă îndrăgostisem de picioarele ei. Când am îndrăznit să ridic privirea m-au surprins ochii ce îmi zâmbeau. Ironic, dar zâmbeau. S-a aplecat, a ridicat pantalonul și și-a aranjat ciorapii peste protezele de gambă. A coborât. Greu. Am profitat de asta și la dansul mirilor am ținut-o în brațe.

Răzvan Drăgoi
La drept vorbind, scriu terapeutic. Nici cu sens, nici cu miez, nici cu umor, e doar un joc de glezne între toate astea, ca la box. Orice text are ceva din box, dacă nu te pocnește în vreun fel, emoțional, spiritual sau mintal, e doar un fâs literar. Uneori, am sentimentul de aproape bine, din ce în ce mai rar. Alteori, că ar trebui să mă las, pentru că simt mai puțin. De fapt, nu contează. Gândurile încearcă să fie un pumn în gură dat simțurilor. Am ceva din tristul lirism al unei babe frivole.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2025, grupul are 13.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus