Nevastă-sa, o conformistă; ce plictisitor. Bărbatul ei, un tip conservator. În timp ce ei erau la fel, cu spiritul rebel; puțin căsătoriți, dar și ce dacă. Îi scrise pe un șervețel: La bar. Așteaptă semnul pe sub masă. Pândi când soțul ei se cam scuză la toaletă, la țanc nevasta îi plecă la o șuetă ca-ntre cucoane și profitând i-atinse glezna cu bombeul. Perfect. La bar, un semn cu ochiul, hai. Cu gâfâieli și-un clanc deschiseră mașina și deteră un strigăt, vai: acolo se pupau de zor o conformistă ș-un conservator.
Ana Maria Dobre-Nir
Am pășit în studio, simțind lemnul rece al podelei sub tălpi. Plie. Tendu. Îmi întind brațele ca niște aripi obosite, iar corpul meu își amintește vag ceva. Pirueta începe, timpul se frânge și totul se prelungește într-o tăcere adâncă. Relevé, vârful piciorului se ridică, rotindu-mă ca pe un ax fragil. Îmi țin echilibrul, dar glezna tremură. Doamne, nu acum. Spotting. Privirea mea fixează un punct, iar aerul pare să se oprească odată cu mine. Termin. Nu am căzut. Mă uit în oglindă, trăiesc din nou.
Mihaela Scânteie
Se simțea afanisit. Toate cărțile erau la fel, nicio scriitură nu îl trezea. Filmele îi mestecau creierul pe o peliculă continuă pe care frații Lumière dădeau constant la manivelă. Podcasturile turnau cu pâlnia informația în el. Mâncarea, alcoolul, țigările, sexul, i se întâmplau corpului lui. Cu muzică pe fundal. Viața se trăia așa de ani. Într-o zi la semafor a întors capul. A văzut-o pe bicicletă. Avea mănuși fără degete, zâmbea și strălucea. A început să-și simtă inima. S-a dat jos și a alergat după ea.
