Mângâi animalul cu duioșie, îl scarpin puțin pe spate, se bucură, îmi lipesc ușor capul de blănița moale. Îmi așez scăunelul pe poziție, spăl frumos ugerul, să fie totul curat, pun găleata între picioare. Multă vreme am avut degetele crispate, rigide ca trunchiul de copac năpădit de iască, și acum trosnesc ciudat. Încep să mulg cât pot de fin, la început cad litere mici, apoi cad cuvinte, tot mai firesc, la început sună sec lovindu-se de pereții găleții. Apoi, iar dă cu piciorul. Cuvinte sfărâmate. Atât de fragil.
Gheorghiță Mircea
Puțini bărbați îi înțelegeau nevoia de a-și mângâia gleznele prin mâinile bărbaților pe care îi supunea periodic acestui ritual. Glezna dreaptă reprezintă sediul eșecului. Glezna stângă este semnul anxietății. Împreună sunt sediul motivațiilor ei. Anxietățile și teama de eșec sunt motoarele motivației, gleznele sunt puncte de plecare către noi ambiții și regenerarea celor vechi. Dar pentru asta avea nevoie de jocul mâinilor lor, iar dacă acestea urcau pe glezne în sus, îi lăsa să creadă că vor găsi ce căutau.
Gabriel Moldovan
Stă la bar, picior peste picior, pantoful roșu balansându-se ca o cobră; îmi fac curaj, mă apropii. Frumos pantoful; și foarte roșu. Ridică o sprânceană, zâmbind; ai putea începe cu ceva mai bun. Mă gândeam să-ți admir ochii, dar mi-a fost teamă că pantofii s-ar supăra. Râde; ești un caz pierdut. Îmi dai o șansă? Își sprijină bărbia, studiindu-mă; depinde, ce ai în plan? Să te conving că jocul meu de glezne e mai bun. Ridică paharul, râzând; ai două minute surprinde-mă. Apoi hai, că ne așteaptă ăla micu.
