M-am dezmeticit în pântecul cerului, cu un singur ochi transparent, cu o mustață ce se rotea frenetic, cu o coadă viu colorată. Aripile-mi întinse spre zările senine erau promisiunea libertății spiritului, cugetului. În spatele ochiului meu, un pilot bine făcut, frumos cam cât o sărbătoare, îmi promitea că vom învinge. Vom? Din vintrele-mi se desprindea moartea și se arunca peste lume sub formă de proiectile. Pe dracu să mă ia. Seara, băiatul meu venea în hangar, îmi mângâia botul, zâmbind: Vom învinge.
Florina Hegedüs
Simt că mă împrăștii, ca atunci când deschizi ușa de la baie și aburul iese. Inima îmi bate atât de tare că-mi ajunge ca un răcnet în urechi. Fierb în febră. Cer, pădure, mașina strivită lângă un fost parapet, încap într-un ochi. Eman miros de apă murdară de vase și păr ars. Pe drumul între înăuntru și afară, îs mai ușoară dar cu două minți. A sosit ambulanța. Pulsul meu s-a dus. Sus. Pe creanga unui arțar vântur aerul și strig că sunt. Un medic constată, că-i divin că-n atâta jale încă se mai poate auzi un tril.
Răzvan Dițescu
M-am trezit suspendat între cer și pământ, cu oase goale și piele acoperită de pene albastre. Încercând să vorbesc, din gâtlej mi-a ieșit doar un tril fragil. Tot ce-mi amintesc e un zbor ratat, probabil din viața trecută. Atunci am încercat să mă ridic deasupra propriilor frici, dar am eșuat. Acum privesc lumea de sus: blocuri înghesuite precum niște colivii și oameni grăbiți. Poate am fost unul dintre ei; poate am iubit și am pierdut, dar nimic nu mai contează acum. Între cer și pământ, am descoperit libertatea.
