Nu, Letiția, nu. Cineva îți striga numele. Nu era trenul meu, se închideau ușile, dar am alergat căutându-ți fața. Mi s-a spus să nu mă atașez, să nu te caut, să îmi respect legământul. Câteodată trec luni fără să-mi amintesc de tine, mâhnirea mă mai binecuvântează așa. Luni trăite duminica, mă ascund în orășelul meu hidos, bisericuța doldora de babe, ce trist și ce frumos e noul preot. Cu fruntea pe geamul rece, în accelerat, nu, Letiția, nu, a strigat iar cineva și am lovit alarma. Nu, opriți, deschideți ușile.
David Brescan
Spun Tatăl nostru în timp ce colegii mei scriu de zor. Nu îi cunosc pe toți, nu prea fac prezența, nu-mi place școala, doar știu să scriu și să citesc, știu să număr banii. Da, bătrânu' mi-a promis că dacă pic și examenul ăsta nu mai văd un ban de buzunar. Doamne-ajută, dacă scap cu bine merg direct la biserică. Un țiuit puternic se aude și o ploaie deasă curge din tavan pe mine și pe foaia goală din fața mea. Cineva a declanșat alarma de incendiu. Fug afară și în parc cu băieții. La biserică oi merge eu altă dată.
Daniela G. Pătrașcu
Orbecăi tremurând prin întuneric, ajunse la o ușă, apăsă pe clanță, dar ușa era închisă. Căută o cheie sub preș. Nu putea să rămână acolo după ce bătuse atâta drum târâș, în genunchi. Trebuia să meargă mai departe. Întunericul și frigul din acea cameră nu puteau să-l rețină. Simțea că dincolo de ușa aceea își va găsi fericirea. Simțea mirosul florilor de după ușă. Se gândi o clipă să bată, să asculte. Căuta butonul soneriei când ușa se deschise brusc și nevastă-sa-l întrebă: Ai nevoie la wc, bețivane? Iar vomiți?
