Frigul mușca din noi, dornic să ne amorțească sufletele, pregătindu-ne parcă pentru ce va urma. Acea zi de ianuarie îmi bântuie dureros amintirile. Văd și acum groapa comună din Cimitirul Eroilor, în care zac batjocorite, unele peste altele, trupuri goale, umflate și vinete. Simt încă mirosul acelor vremuri, de sânge împletit cu moarte, de gloanțe și praf de pușcă, de curaj, speranță și libertate. Au trecut 35 de ani și întrebările nu și-au găsit răspuns. Cine și de ce? NU avem dreptul să îngropăm acele zile în uitare și ignoranță.
Florentina Ghițescu
Viața mea s-a desfășurat între două țipete. Prima dată, al meu atunci când am intrat în scenă, celălalt al copiilor la auzul pământului care lovește sicriul meu la ieșirea din lume. Ca două semne de exclamare în spaniolă, ca două paranteze într-un ocean de eternitate. Între două țipete m-am bucurat de sunetul valurilor, al vântului printre frunze de plop, al pescărușilor la răsărit. Dar cel mai mult m-au bucurat tăcerile când mă înecam în ochii tăi, zâmbetul și liniștea din inima mea.
Gabriel Moldovan
Înmormântarea e liniștită; popa recită molifta, iar pământul cade peste coșciug. Nea Ghiță, cu expresia lui acră de dintotdeauna, pleacă. Pășesc înapoi și aproape cad într-o groapă proaspăt săpată. Ridic privirea spre gropar. Ai grijă, spune el. Dar ce-i cu groapa asta? întreb. Pe crucea de marmură scrie numele meu. E rezervată, oftează groparul; domnul Ghiță a zis că nu vrea să rămână singur. De dincolo, duhul lui Nea Ghiță îmi zâmbește. Vecini până la capăt. Pământul de sub picioare începe să se surpe.
