Când eram copil și ningea, zăpada urca până la balcon. Mama se străduia, cu o lopată, să facă tunel până la poartă unde restul oamenilor făceau drum prin zăpadă ca noi, cei mici, să putem ajunge la școală. Și ne plăcea mult zăpada, fără a ne păsa de efortul celor de lângă noi. Seara, tot orașul de copii ieșea pe derdelușul de un kilometru și ne bucuram teribil. Când ajungeam acasă, mama mă punea direct pe calorifer. Oare câți copii mai trăiesc bucuria imensă a săniușului de pe vremuri? Mi-e dor.
Oana Brumă
o fetiță ce trebuia să iasă băiat. Gurile rele spun că n-a existat vreodată un bebeluș mai urât. Zbârcit, chel și peste măsură de urlător. Simți dintotdeauna că nu era binevenită. O tundeau mereu scurt, îi dădeau haine băiețești și o târau pe stadionul de fotbal. Orice ar fi întreprins, nu era destul. Nici pentru ei, nici pentru ea. Cum prinse ocazia, fugi de-acasă. În căutarea feminității și a libertății. Începu să îmbrace fuste și să-și facă bucle, dar golul inadecvării și-al cârtirii o urmări pretutindeni.
Florentina Ghițescu
Ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost odată o fată frumoasă și înzestrată cu toate darurile de la Dumnezeu. S-a născut într-o familie bogată care o iubea. De dimineață până seara se juca. Când a mai crescut s-a dus la școală și s-a făcut doctorița. Apoi s-a îndrăgostit și a făcut doi copii, un băiat și o fată. Anii au trecut și s-a făcut bunică și apoi a murit înconjurată de toți ai ei când a împlinit 92 de ani. Așa își povestea fetița din camera 3. Locuia împreună cu alți copii, toți fără părinți.
