Sergiu nu s-a mirat văzându-se călare pe un cal fără șa, fără hățuri. Calul s-a ridicat deodată și și-a luat zborul. El l-ar fi strunit, dar se simțea amețit. Inima lui și murgul galopau fără oprire spre un orizont ce se îngusta și își schimba culoarea din albastru în cenușiu, gri adânc, până la negru. Locuia cu încă trei studenți, în chirie, pe lângă Politehnică. Unul dintre ei, ajuns acasă la două dimineața, l-a găsit întins într-un fotoliu și a sunat la 112. Veniți repede. A luat o supradoză.
Veronica Baciu
Zăpada e până la fereastră. Casa, nu prea înaltă, are camerele mici. Înăuntru e cald și miroase a mâncare. E ora prânzului. Afară zăpada vibrează. Suntem patru suflete și trăim ca-ntr-o cutie muzicală din care se mai aud uneori și zgomote. În fereastră zâmbesc șăgalnic două mușcate roșii ca obrajii unui copil. La un moment dat, doi bărbați cu paltoane lungi, negre, ca niște corbi, trec prin dreptul ferestrei, intră grăbiți, fără încuviințarea cuiva, cer documente, dau ordine, întorc totul de dos. Miroase a spaimă.
Paul Dârvariu
Ce-i în pliculețul ăsta, Micșunico? Sper că n-ai pus botu' la prafuri. Știi ce-i aia adicție? Nu știi? Să-ți zic eu ce-i: azi o liniuță, mâine două, peste-o săptămână șapte și peste-o lună îmi golești cardul. De la cine l-ai cumpărat? De la un coleg, Pamfile, da' nu l-am cumpărat, mi l-a dat moca, promoție, cică. Stai liniștit, că nu-mi plac prafurile. Dă-mi voie să nu te cred, Micșunico. Tot așa ziceai și despre sex, la început. Acum vrei în fiecare noapte, uneori și ziua. Adicție, cum ar veni.
