Într-o zi, Întunecimea Sa se trezi bine dispus. Inspectă Iadul și nu-i plăcu deloc ce văzu. Ajunse la concluzia că se impune o renovare totală. Cazanele nu se mai vedeau de funingine, pereții cedaseră de mult asaltului fumului, iar podelele. Podelele scârțâiau sub stratul gros de cenușă. Nu se mai poate așa, își spuse. Chemă echipa de la Întreținere și le ordonă: Curățenie bec. Să nu mai rămână un fir de negreală. La sfârșit vopsiți totul în alb. Să fie cevaaa, frumooos. Vreau să dăm clasă Raiului.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
De ce ați legat-o de pat? În camera asta goală și palidă. E țeapănă. Speriată. De asta a urlat. Că o luați de lângă mine. Ăla a bătut-o că nu i-a făcut băiat, a izbit-o cu capul de zid, i-a dat cu piciorul în pântec până a făcut pe ea, a ars-o cu țigara, mirosea a grătar cu carne de om și vă mirați că s-a apucat de băut? Ceilalți sunt răi. Are grijă de mine. Mă spală, eu îi curăț voma, mă calcă, eu o strâng de jos, îmi face mâncare, îi fac ceaiuri contra scârbei din ea. Lăsați-o acasă, că mama nu se descurcă fără mine.
Adriana Patroi Miu
A strâns între pleoape toate poveștile uitate, ascunse după ani, toate visurile netrăite și jumătățile de bucurii. A revăzut chipurile dragi care s-au pierdut în ceața vremurilor apuse. I-au trecut pe dinainte durerile transformate în fluturi și fricile, oh, fricile alea care n-au lăsat-o să trăiască deplin. Le-a sfărâmat pe toate între pleoape cu puterea unui făuritor de pace. Avalanșa asta ne îngroapă, a urlat cineva, dar ea simțea cum se desprinde ușor și se înalță dincolo de orice închipuire.
