N-am fost niciodată în Siberia, dar Siberia a fost de câteva ori în mine. De fiecare dată a venit cu fulgi de zăpadă uriași, de un alb strălucitor. Ce frumos, mi-am zis, e bine în Siberia. Numai că încet-încet vântul s-a întețit. Apoi un viscol necruțător de cuvinte, gesturi și gânduri înghețate m-a împins cu spatele la perete și fața la un viitor incert. M-am trezit într-un teritoriu vast, arid, în care locuiesc doar câteva amintiri. Dar uite că au apărut fire de iarbă și o floare de tundră, mov. Vine primăvara.
Victoria Gârlan Grigore
Un bărbat încercă să deschidă ușa vagonului, dar zăpada o ținea blocată ca o fortăreață de gheață. Aerul devenea tot mai greu, respirațiile aburinde desenau umbre pe geamurile înghețate. Cineva încercă să aprindă un foc improvizat cu pagini rupte dintr-o revistă, dar flacăra muri repede, învinsă de frig. O femeie bătu cu disperare în geam, dar doar ecoul viscolului îi răspunse. În depărtare, un pâlpâit slab. Farurile unei locomotive de salvare. Trenul rămânea captiv, dar speranța încă mai pâlpâia în infernul alb.
Marian Bircea
Culorile apar din non-culoare, alb izvorât din lumina energiei. Noi suntem copiii stelelor. Vi s-a-ntâmplat vreodată să fiți loviți de o lumină albă atât de intensă încât să sublimați instantaneu? Mi-am dorit anul acesta să mă îndrăgostesc, uite că mi s-a împlinit dorința și nu e deloc așa cum visam ci cu mult mai înfiorător, orbit atât de rău încât nu mai văd nici o culoare, ci un întunecat pustiu alb de nimic, sec, uscat, inodor, nepalpabil, umplut de spaima iubirii împinse prea departe încât devine intangibilă.
