Viscolul urla printre brazii grei de zăpadă. Lumina palidă a lunii abia răzbătea printre nori. Înaintam cu greu prin pădure. Trebuia să ajung în curând la cabană. Nu mai aveam mult. Mi se pare că aud pași apropiindu-se. Apoi, o umbră se strecoară printre copaci. E cineva acolo? Niciun răspuns. Grăbesc pasul. Inima îmi bubuie în piept. Ajung la cabană. Trântesc ușa. Trag zăvorul. Lângă sobă, o pereche de bocanci uzi. Pe șezlong, o haină zdrențuită. Dar eu sunt singur. Sau cel puțin așa am crezut.
Loredana Stoian
Mânuța transpirată apropie ezitant vârful stiloului de caiet. A. a. E simplu, așa zic ei, boule. Doar atât are de făcut, după poate ieși la joacă prin neaua pufoasă. a. Atinge coala și trage o linie. Stiloul pică sub masă. Îl ridică și simte că și l-ar înfige în cap ca cerneala să îi îmbibe creierul cu a. A. Albul blestemat devine ceață. Începe ploaia de interior. Ascunde rușinea sub coperți și fuge afară. Se lipește de blândul om de zăpadă, are nevoie de îmbrățișarea lui rece, căci curând va primi o palmă caldă.
Arthur Ianoși
N-o să știm niciodată de ce ai lui i-au pus numele Manuel, dar apropiații îi zic Moni. Toată Colibița îl știe acum drept Regele Făinii. Anii petrecuți în Ibiza, ca strângător de pahare în Privilege și Amnesia, făcuseră din Moni un mic gangsteraș, însă cu viziuni mărețe. Își trăsese o moară, chiar la coada lacului, La Moni Tontana, și mai jos, cu boabe de porumb vopsite cu ojă roșie, scrie mare: Probabil cea mai bună făină din lume. Te întâmpină chiar el, alb var, cu un chihuahua la subraț. Say hello to my little friend.
