Mi-a povestit cum în prima tinerețe, atunci când a ajuns învățătoare, și-a cumpărat din primul salar o rochie de mătase, roșie ca para focului. S-a plimbat prin târgul de la Năsaud cu un buchet de flori în brațe, doar doar o s-o vadă sătenii din Prundul Bârgăului cât este ea de frumoasă, cum a ajuns o adevărată doamnă. Nu a văzut picior de consătean. Ajunsă acasă, frații i-au sărit în cap: Degeaba ai învățat atâta amar de vreme, vinzi flori în târg, tu și țigăncile. S-a ascuns după o căpiță și a plâns cu sughițuri.
Adina Drag
Mâna întinsă care cerșește, primește un șut în cur. Așa e la noi la bazar. Mâinile au cur și mâncarea are mâini. Zeci de mâini care pipăie în căutarea a ceva ce le lipsește. Nimeni nu-și ține mâinile acasă. Doar capul. Vin mulți oameni fără cap pe-aici. Nu mă plâng, în cele mai bune zile fac 100 de lei. Mi-am lipit acoperișul. Dar tanti Vica, de la taraba din colț, plânge. Ea ajunge prima mereu. Vinde usturoi bun. Cu urme de mâini, negociat, la oamenii fără cap. Tanti Vica e cerșetoare. Ca mine.
Ina Moldoveanu
Mergea la ultima oră. Toți strângeau tarabele și ea se plimba să le simtă mirosurile, să admire culorile și să simtă forfota vieții, atunci când încep să se târguie pe ultimele roșii sau portocale. Poate vreun vânzător grăbit lasă în cutia cu stricăciuni, o roșie, vreun cartof sau măcar o ridiche din care să poată gusta, măcar o îmbucătură. Zgomotul pieței este viață, este îndestulare, iar când noaptea o învăluie, vin ei, cei tăcuți, să se înfrupte din gunoiul celorlalți. În lumina lunii, un măr roșiatic îi zâmbea. Era întreg. Era pentru ea.
