Am dat-o jos din pod și-am pornit. Mama ne spusese să ne astâmpărăm pe-așa o vreme. N-am ascultat. Trei magi de la Răsărit: eu, Anuța și Ilieș. În jur, alb-puzderie. Câte o vădană ieșea-n prag, cerându-ne iertare că n-are nimic de dat. La o casă am căpătat nuci, la alta mere și doi pumni de făină. Din biserică au ieșit trei călăreți. Unul a arătat scurt spre trăistuță. Davai. Au luat-o și duși au fost. Steaua au zdrobit-o sub copitele cailor. Beteala a rămas în omăt, lucitoare, amintirea unui Crăciun care n-a fost.
Monica Bologa
Urc dealul, soarele dispare, niște nori scutură peste mine o ploaie măruntă, apoi niște fulgi mari, tot mai mari, începe să bată vântul, mă clatină, mă lovește din toate direcțiile, ninsoarea îmi acoperă ghetele, genunchii, mă lupt cu nămeții, țip la cer, la toți îngerii, înaintez greu dar ajung la cabană. Deschid ușa; iubita mea îmbrăcată într-un furou alb de mătase începe să tune și să arunce cu bulgări de plumb și țurțuri de gheață: unde ai fost până la ora asta? Ies rapid din infern și trec dealul, spre soare.
Caterina Tudorache
Iedule ce tânăr ești, e prima iarnă când vii la mine. Nu te maai. Nenea, uite iedu' să ai noroc. Dă 5 lei și mie. Ne e foame, ne e frig. Bărbatul se uită la mine și plecă în fugă. Pleci. Ce era dacă îmi dădeai un ban. Iedul se uită în sus și scânci. Vrei să te iau în brațe? Ce zici, mie nu îmi e frig? La colț nu ne mai lasă, cică le speriem clienții. Mâine mâncăm, acum ne odihnim puțin pe bancă. Dimineață găsim un ceai cald și ție îți iau o pâine. Dormim. Dacă dormim nu ne mai e foame și frig. Taci, te rog. Mâine.
