Renzo a murit la câteva zile după ce patru dintre câini pieriseră cu o sanie într-o crevasă, cu toată aparatura de navigare și comunicații. Giova nu mai știe când exact a fost asta, șirul zilelor s-a înnodat în mintea lui. Alb, alb și iar alb, n-are idee unde este sau încotro merge, poate că doar se învârte în cerc pe aici sau el însuși zace undeva, pe jumătate mort și înghețat, și doar halucinează că rătăcește. Ce mai contează, oricum? Mai are numai doi câini, niciun pic de mâncare și nicio speranță.
Adina Colțea
Totul începuse iarna, într-o zi senină de miercuri, dis de dimineață, când, direct din pat, ieșise afară, desculță, să-l caute pe Baby, Teckel-ul ei negru cu botul cafeniu și codițǎ zglobie, pe care și-l dorise ani de-a rândul. Apoi, vineri, se trezi, tot desculță, în pijama, la marketul din colț căutând mandarine și niște biscuiți pentru Baby. Degeaba se străduia fiica ei, să-i explice, cu cele mai blânde vorbe, că Baby nu există, căci ea, mereu desculță, nu-și aducea aminte să aibă vreo fiică.
Rozalia Cristea
Abia am așteptat să ne unim destinele. Ea, o Margaretă într-o rochie albă de mii de euro și cu burta la gură, eu, Petre, cu cardul gol, ne-am prezentat la starea civilă. În luna de miere a născut gemeni. Au urmat perioade cu scutece, hăinuțe multe, cutii de lapte, iar eu, cu restanțe la somn și cu facturi în buzunar, am alergat după joburi part-time, chiar dacă cel full-time, mă epuiza. După doi ani, în fața blocului se jucau doi îngerași. Spuneți-mi, a cui sunteți voi. Ai lui Petre, au răspuns ei. Tati e la lucru.
