S-au cunoscut la mare. Doi turiști hoinari. Și-au dat mâna. Ea, delicată, pielea ca laptele. El, băiatul de ciocolată. Contrastele se atrag; a fost iubire la prima atingere. Apoi a fost și nuntă, și botez. În țara lui. I-a fost ca-n rai. Dar, curând, raiul ei s-a făcut iad. A fost și accident, a fost și-nmormântare. Și a plecat. Nu mai avea de ce să rămână acolo. Și-a luat în brațe prințesa de ciocolată și s-a întors în satul ei cu oameni albi. S-a luptat cu toți, ca să nu-i mai privească fetița ca pe o ciudățenie.
Aurelian Țolescu
Nu pricepeam, în ruptul capului, de ce nepoțelul meu de un an și două luni, copil mereu vesel și jucăuș, a început să plângă, urlând și tăvălindu-se, când am ajuns în camera de la mare, la Eforie Nord. Nu m-am putut înțelege cu el, nu a mâncat, nu a vrut să iasă afară să ne jucăm, n-a acceptat nimic. Plângea și tremura. Toată noaptea a bocit și suspinat. Dimineață am realizat că mobila din cameră era complet albă și că, recent, mititelul fusese internat într-un spital unde i se făceau injecții. Am schimbat hotelul.
Tina Dublea
Știu dintr-o sursă sigură, că am văzut cu ochii mei în ochii cuiva că raiul e albastru-siniliu, nu încape îndoială. Purgatoriul trebuie că e purpuriu, pentru că acolo te purifici, nu, și dacă n-ați văzut flăcări mov și violet până acum, să nu mai am eu păr roșu pe cap și voi să vă programați un consult oftalmologic. Dar, gheena iadului nu poate fi decât rogvaiv, asta v-ar spune cineva al cărui creier, dacă am presupune că el există, ar fi neted, imaculat, o tabula rasa de o întindere nesfârșită.
