Keisuke a închis ochii și i-a adus Adorei Luna de pe cer. Brusc, s-a făcut zi. Păsările nu erau pregătite să cânte, animalele să plece la vânătoare, oamenii la muncă. Adora se uita uimită la planeta pe care Keisuke a redus-o la dimensiunea unui glob pământesc de jucărie. Încă nu era fericită. Keisuke a întrebat-o ce își mai dorește. Adora s-a gândit puțin: Să nu mai sufăr niciodată din cauza oamenilor. Keisuke a pus planeta la locul ei și i-a construit cel mai frumos castel din univers în partea nevăzută a Lunii.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Găsi un ghiocel în zăpadă. Îl luă cu gheara și îl puse mamei lângă bot. O pată stacojie se întindea în jurul ei și nu știa de ce nu îi răspunde. E primăvară, mamă. Adormi. Îl trezi raza palidă de soare care intrase în bârlog. Ursulețul începu să se joace cu ea. Sărea, alerga, până se izbi de gratiile groase și căzu în fund. Dincolo de ele, mulțime de animale cu două picioare. Îl priveau. O vietate mică dădea flori albe unei creaturi îmbrăcată în roșu și aceasta l-a sărutat. Pe mine nu m-a pupat mama. Unde-i? Oftă.
Pompilian Tofilescu
M-am trezit speriat, inima bătând să se spargă. Avusesem un coșmar. Se făcea că eram urmărit și mă oprisem în fața unui magazin închis, zgâlțâind disperat de ușă. Realizez motivul coșmarului: e 1 Martie și am uitat să-i cumpăr mărțișor. Ea doarme liniștită alături. Mă întreb când o să apară vânzătorii ambulanți la colț și dacă o să reușesc să mă strecor afară fără să mă simtă. Ridic telefonul de pe noptieră: 5:29, 29 februarie 2025. Las capul înapoi pe pernă răsuflând ușurat. M-am speriat degeaba. Mai am o zi.
