Mâinile îi tremurau, buza de sus se zbătea ca aripa unui fluture răvășită de vânt, iar inima îi bătea în piept cum bate în geam ramul de cais în vâltoarea furtunii. Ghioceii îi ținea la spate, iar când ea a sosit n-a scos niciun cuvânt, doar i-a întins. Ea a zâmbit, a înclinat ușor din cap și a așteptat. Trupul însă îi înghețase. Ea și-a plecat obrazul și l-a atins cu un deget. El a sărutat gropița aceea. Atunci a început să bată vântul și fata s-a risipit în văzduh ca petalele florilor de cais.
Iulia Stavre
În vremuri îndepărtate, când se schimba anotimpul, când ziua părea să învingă întunericul, noaptea, cu ultimele forțe, arunca arsenalul de frici, demoni, farmece. La început de martie, cămășile albe ale femeilor se impregnau cu roșu în dreptul inimii. În funcție de cât de frânte le erau, din inimi începea să picure sânge. Ca să nu le mai plângă inimile de dor, cele două culori s-au împletit și s-au legat de o speranță. Talismanul se ținea în dreptul inimii, să nu mai sângereze. Am auzit că se mai poartă și astăzi.
Mona Zelenco
Ares aka Marte, tolănit pe canapea cu un pahar de Proseco în mâna stângă, privea pierdut ecranul ce derula imagini de război. Deși Afrodita plutea în juru-i, nu reuși să-i atragă atenția. Doar Hefaistos îi putea trezi simțurile. El, mare războinic, ura violența. Ce simplu ar fi fost să-și poată etala gingășia, frumusețea, să-și pună în evidență corpul sculptat, să-și aleagă bărbatul, culoarea hainelor și a unghiilor. Fiind prima zi a lunii ce-i purta numele, a decretat să fie luna revenirii la viața, dedicată femeii.
