Păstrează-ți pantofii, șopti el, și Laura râse, lăsându-l să-i sărute gleznele, izbindu-l ușor cu palma peste față. Își lăsă rochița să alunece și-și flexă încetișor trupul de șarpe. El o duse în brațe pe blana moale de urs de lângă șemineu, la foc. O pisică albă o fixa cu ochii mari, mirată, și Laura se gândi amuzată că-i furase locul. Începură să se iubească lent, cu răsfăț și iar când el se dărui, un mieunat fin și ghearele felinei pe pielea goală îi amintiră Laurei că într-o casă nu pot fi două regine.
Ina Moldoveanu
Nu mă mișc, e fain fularul ăsta mare și pufos. Miroase bine. Are gusturi bune, pițipoanca. Nu te uita așa strâmb la mine. Inima lui e la mine de zece ani. Câte au trecut prin patul ăsta. Stai liniștită că ăsta este locul meu. Da, îmi place să vă privesc. Nu juca rolul virginei timide. Cunoaștem. Lasă țipetele și prefăcătoriile. Nici de un geamăt cinstit nu ești în stare. Clar că te inhib. De ce crezi că stau aici? M-ai tras de coadă? Nu mă cunoști. Vezi, ăsta da, țipăt. Ai trei dungi sângerânde pe față și el te ignoră. Să mă pupi sub coadă.
Gabriel Moldovan
Oamenii sunt fraieri. Se sperie de nimic. Stăpânul tremură cu telefonul în mână. Are ochii mari, e palid și bâguie întruna că e cineva în casă. Las coada să atârne și casc. Desigur că e cineva. Eu sunt aici. Știu ce va urma. Se va uita la mine, iar eu voi fixa colțul camerei. Poate un mârâit. Poate o schemă kat-fu. O, Doamne, și pisica vede. Transpiră. Perfect. Țopăi pe hol, ghearele scapără. Țipă. Revin tacticos și mă spăl pe lăbuță. Pisică tâmpită, o să mă omori într-o zi. Nu-i nevoie, stresul o face mai repede.
