Murise o mătușă, amărâtă, vai lume, bine c-a luat-o Dumnezeu, și eram singură la priveghi. După datină. Noaptea. Dar nu pe ea trebuia s-o păzesc, unde sfântu' să plece, ci pisicile ce se perindau p-acolo. Mi-a băgat mama o mie de griji în cap, nu cumva să intre vreuna peste moartă, că se face strigoi. M-am pus și eu de-a curmezișu'-n pragul ușii. Pe-aici nu se trece. Mâțele, la coadă, curioase. La un moment dat am văzut un șoricel pe fruntea mătușii. L-au văzut și dumnealor. Ele știu dacă l-au prins. Eu m-am cărat.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Ne știm din celelalte vieți. De când mă făceam ghem, adunând în mine soarele Eghipetului, iar ea dădea poruncă robilor să-mi facă statuie. Apoi a fost împărăteasă a Bizanțului și mamă de sultan, poetă îndrăgostită de-o altă femeie, fecioară amazoană arsă pe rug, curtezană la picioarele căreia cădeau în admirație mută cavalerii, domnișoară care a scandalizat lumea urcând în pantaloni pe bicicletă, prim-ministru. Acum torc pe genunchii ei, în timp ce ea și suratele pun la cale revoluția CCL: childless cat ladies.
Veronica Baciu
Se trezi cu aceeași foame care o vlăguise toată ziua. Soarele îi cădea pe blana gălbuie și o învelea într-un halou protector. Visase că era din nou în casa de la Zaporojie și stăpâna o răsfăța cu de toate, iar micuțul ei o smotocea prin salon. O iubise pe Mașenka. Prin ochii ei văzuse lumea pentru prima dată. Îi simțea și acum parfumul în nări. Dar toate astea au fost odată. Privi în jur și începu să caute printre ruine. Ceva mișcă scurt pe sub moloz. Un salt făcut cu precizie o făcu fericită pentru un timp.
