Măcar pisicile nu fug de mine, mormăi bătrânul încet, uitându-se la felina care îl privea de jos, ca și cum ar fi înțeles fiecare cuvânt. Privirea ei părea mai blândă decât toate cele pe care le primise în acea zi. Pisica îl urma în tăcere, lipindu-se de picioarele lui. Împărțim o bucată de pâine? Găsim noi pe undeva un colț uscat și fără mucegai. Călcând pe piatra udă, pe frunzele uscate, se opri sub un balcon vechi. Am fost și eu ca tine. Nu-ți imaginezi, pisico, cum e să fii singur într-o lume care te-a uitat.
George Dometi
Sânge. Muuult. Gâturi tăiate. Cu ghearele ascuțite. O zbatere inutilă. Am ros la ei destul de puțin, doar șira spinării le-am crâmpoțit-o. Și mațele le-am aliniate pe caldarâm. M-am lins pe bot, sub coadă și pe o labă. M-am pitit sub un măr. Ce am văzut? Într-o latrină doi Mesia discutau religie cu lovituri zornăitoare de talanți. Nu vă faceți iluzii, mai mult de 30 nu au primit. Căpățânile lor aveau plantate niște fire de păr asemeni fânului putrezit. Mâța blândă zgârie rău pe ultimii șobolani.
Răzvan Drăgoi
Primul subansamblu de dansuri aproximativ folclorice difuzat la radio, la o oră de minimă audiență, a fost grupul oltenesc de dansuri semiebraice Doina Jewulețului. În lumina microfoanelor, am dansat cu mândrie patriotică, fără muzică, dar cu mult curaj. Nu s-au produs incidente de-a lungul celor zece secunde de dans pătimaș, cu conotații. Publicul, alcătuit dintr-o pisică vie și o conservă nu prea, a urmărit, aproape pasionat, emisiunea. Aplauze au fost mimate la final. Flori de plastic s-au aruncat. Erau nasoale.
