Gabriel Rusu
Camarazi din toate colțurile lumii, vă îndemn să puneți lăbuța pe adeziunea Partidului Pisicilor de Pretutindeni. Când vom ajunge la putere, și o vom face dragii mei, veți avea câte un om în fiecare locație, responsabil pentru deschiderea conservelor. Da camarazi, veți servi doar cărniță fragedă în sos. Puteți spune adio boabelor pentru totdeauna. Veți fi divinizate de toate necuvântătoarele, iar câinii, inamicii noștri numărul unu, vor fi trimiși în lagăre de reeducare. Ori vor putrezi acolo, ori vor mieuna.
Gabi Lupu
Ne-am cunoscut în trafic într-o zi de luni foarte aglomerată. El o lua spre Magheru, eu mă grăbeam la piață. Ne-am plăcut din retrovizoare și ne-am îndrăgostit din lunete. Mă urmărea cum tăiam semafoarele pe roșu să prind rând la ouă. Îl vedeam cum țipă în mașină bucuros să mă vadă când îi demonstram cât de talentată eram în trafic. Când țipetele și semnele nu ajungeau la mine îmi semnaliza agitat cu toate farurile de pe mașină. Ne-am urât la secția de poliție când semnam procesele verbale.
Iulia Stavre
Soarele îi cuprindea cu razele dimineții leneveala de pe șezlong. O înfiora briza mării pe pielea arămie. Liniștea era întreruptă de clipocitul leneș al apei. Plaja încă pustie, într-o oră va fi plină de turiști. Se ridică alene, ar face baie în mare. Înaltă, suplă, bronzată. Un pescăruș coboară lângă ea să ciugulească dintr-un covrig. Ultima țigară și un rest de cafea. Sunetul strident al mesageriei îi încremenește timpanul. Bună dimineața, Pisi. Pisi pe dracu, ai rămas acasă că a făcut amigdalită nevastă-ta.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2025, grupul are 13.740 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
