Lumea e un lucru îngrozitor. O știe orice motan. De aceea ne naștem cu ochii larg închiși. Doar e nevoie de timp pentru deprinderea cu răul. Norocos din fire, eu nu i-am mai deschis deloc. Am murit orb. Însă acum văd mai limpede ca niciodată. Știți, noi scrutăm și bezna celui mai negru suflet. Dar să nu ne pisicim. Vă spun doar atât și voi înțelegeți ce vreți. Uneori o iau razna pe acoperișuri de nouri și miaun să înțeleagă tot neamul meu cel neadormit. Iubiți doar locul, nu stăpânii, precum fac alții pentr-un os. Zât.
Laura Stanciu
Joe m-a filmat când căscam și când torceam. I s-a părut că mustățile mele sunt magice în lumină, că zic Hello când miaun. Cum alergam după o undiță cu niște fire în vârf, cum făcea un video. Apoi i-a trecut prin minte să editeze, să urce filmul pe YouTube, de unde s-a răspândit. Așa că de luni de zile mă uit la tot felul de figuri tâmpe și încântate, din toate colțurile lumii, pe Facebook și pe WhatsApp. Am obosit de la cele 11 milioane de vizualizări. Vreau o viață de purice, fără social media.
Ioana Bostan
Mă-nvârt în jurul lui, fac ture pe canapea lângă el. Se ridică și se așază la birou. Dau să-l surprind, îi sar în poală, îmi bag capul pe sub mâna strânsă. Pârâi, îmi frec urechea de pieptul lui. Tot nu mă vede. Fac un salt acrobatic și ajung în spatele monitorului. Nenorocirea face că și vaza cu lalele decedate e acolo. Ling apa să n-ajungă sub tastatură. M-aștept să facă circ. E ditai lacul, nu dovedesc să înghit. Cu privirea pironită în ecran, întinde o mână către mine, face câteva semicercuri și șterge balta.
