17.04.2025
Răzvan Dițescu
Când eram mică m-am trezit între două tomberoane. Oamenii aruncă multe lucruri acolo. Și mâncare și pisici. Frații mei s-au dus repede, dar eu am rămas. Am învățat să caut și să fur. Odată, un câine m-a prins. De atunci am ochiul ăsta alb și mort. Dar ce-i mort nu mai doare. Într-o noapte, am zărit lumina. O geană caldă. Mereu aprinsă, mereu acolo. M-am urcat pe pervaz. Dincolo de sticlă, un băiat mă privea. L-am privit și eu. Apoi mi-a deschis fereastra. Din noaptea aia, n-am mai fost singuri pe lume.

Tibor Szente
O văd printre pleoapele întredeschise, dimineața, când limbile ceasului se aliniază perfect, una în jos, cealaltă în sus. Are forme asemănătoare cu ale mele, ascunse în spatele unui strat subțire de material transparent, de culoarea cerului senin de iarnă. Se ridică tacticos dintre învelitorile ei și pleacă să își perie dinții ca niște mărgele albe. Cred că e frumoasă. E a mea de 5 ierni. Mă perie, mă hrănește, mă alintă. E bine să ai o ființă supusă și înțelegătoare cum o am eu pe ea. Îmi zice Coquette.

Sanda Burță
O simt de când intră-n bloc. Miroase a tristețe de la o poștă. Descuie, oftează. Își scoate fără vlagă pantofii, îi lasă-n mijlocul holului fix unde m-am ușurat acu 3 zile ca să calce-n baltă și să se trezească, să facă naibii ceva, să-njure,m-arunce-n stradă, orice. De când a plecat ăla, cică să-și vadă de viață, ea a murit câte un pic în fiecare zi. Scot de sub pat șoseta lui găurită. Vezi? Ăsta-i el, un găunos. Nu înțelege. Mă strânge-n brațe și plânge. Data viitoare mă piș pe șosetă, poate mă fac înțeleasă.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2025, grupul are 13.740 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus