I-ar fi plăcut să fie cioban. Să poarte aceleași haine tot anul, să moțăie de câteva ori pe zi, să se uite în zare și să nu vorbească. De gura alor lui, făcuse școală, apucase să aibă și o familie, apoi pe a doua, după ce a divorțat, dar ochii și mintea tot spre pajiștile de pe dealuri îi fugeau. Acum lucra într-o corporație japoneză. Se trezea în fiecare zi știind că mai e puțin până când nimeni nu îi va mai suporta neimplicarea, îl vor lăsa singur, va putea să își cumpere niște oi și, ah, să aibă viața dorită.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Se trezi speriată că nu era lângă ea. Îl căută în casă. Simți, apoi, raza de soare jucându-se. Își aminti, venise primăvara. Puse cafeaua la foc. Deschise geamurile și inspiră adânc mirosul de verde crud. La fel ca atunci când s-au cunoscut. Îi adusese o zambilă. De emoție, el îi rupsese codița. Ea a luat-o și și-a pus-o la ureche. Și l-a sărutat. Aveau 15 ani. Umplu ceștile și ieși în curte. Se așeză pe bancă, puse cana lui alături, sorbi din cafea și zâmbi. E exact cum îți place ție, spuse, privind fotografia de pe cruce.
Vlad Mușat
Povestea doamnei Sanyu m-a făcut să ies din casă după 33 de zile. Fosta educatoare a rămas singură de la vârsta de 48 de ani, când soțul ei a murit într-un accident de mașină. Cum nu a avut copii și părinții i-au murit de tânără, pisicile au fost singurele ființe care i-au alinat singurătatea. Fragmente din jurnalul găsit de polițiști au ajuns în ziare. Doamna Sanyu a simțit că îi vine sfârșitul și că va fi găsită foarte târziu. Cu ultimele puteri, s-a uns pe tot corpul cu conținutul unei conserve de ton.
