La multinațională aveam un șef de echipă, peste el directoarea filialei, mai sus șeful regional, iar deasupra tuturor un englez gras, care venea lunar și cerea o cafea. Regionalul îi arunca o privire directoarei, care-i făcea semn unui șef de echipă, care-l desemna pe unul din săracii ierarhiei să umple un pahar de la dozator. Odată umplut, paharul pornea de la baza piramidei lui Maslow și trecea din mână în mână, până la vârf. Odată, când directoarea a vrut să-i dea cafeaua direct șefului cel mare, s-a împiedicat.
Adriana Patroi Miu
De-ar avea oamenii înțelepciunea cea de pe urmă, și-a zis bătrânul, nesătul de absolut și sătul de frământări inutile pentru un petic de timp. Cu mâinile suferinde, a scris ultimele îndemnuri. Ionuț căsca: irosești cerneala. Dar el a mototolit foaia, a făcut-o un ghem mic, cât o pastilă și a înghițit-o. Când voi muri, nepoate, din mine o să răsară un pom, din roadele lui se vor hrăni nepricepuții lumii acesteia și vor deveni înțelepți. Apoi o să vină un pădurar, bunicule, și o să-l taie. Nu e mai bine să scrii testamentul?
Veronica Baciu
Mă trezesc cu o frustrare dureroasă ce atârnă de fiecare parte a corpului. Îmi ia ceva timp să mă remontez. Aștept șuvoiul de apă caldă să-și facă treaba și să alunge tot ceea ce somnul n-a reușit pe de-a-ntregul. Îmi amintesc de sarcinile zilei, le ordonez și estimez timpul necesar. Nu-mi mai rămâne timp. Încerc să dilat fiecare clipă acordându-mă cu ritmul celorlalți, cu vibrația lor și a primăverii ce explodează dincolo de ferestre. Pentru asta chiar merită să te trezești.
