N-aveam bani să repar acoperișul, așa că făceam dragoste în ploaie. Era ok cu asta. Stătea goală, cu spatele arcuit spre cer și zâmbea cu buzele întredeschise, ca și cum vântul i-ar fi șoptit ceva doar ei. Părul ud i se lipea de umeri, iar mâinile-i desenau pe pielea mea promisiuni pe care nu le făcea niciodată. Pleca dimineața, desculță, cu rochia ușoară lipindu-i-se de coapse, lăsând în urmă tăceri grăitoare. Știam că nu-i a mea, ci doar a ei. Știam și eu iubi fără să cer. Și o lăsam să plece.
Gheorghiță Mircea
Otani zis Viyon urca în tren în stația Musashikogane. Trenul liniei Chuo îl lăsa la gara Nakano, unde era barul. Era singurul loc unde mai putea bea și scrie în liniște, se căsătorise cu Sachi, barmanița care îl servea și din salariul ei plătea sake-ul. Otani scria febril toată ziua iar seara se întâlnea în Tanigawa la bordel cu prostituata bețivă Akiko cărei îi aduce sake plătit de soție. O disprețuia, dar era singura lângă care putea dormi. Acasă îl deranja copilul mic, cu plânsul lui îi perturba scrisul.
Cecilia Fofiu
Nou-născutul cu căiță a sfârșit fătuca prea cruduță și a crucit-o pe Jenia care nu mai văzuse așa minune de 50 de ani de când moșea. A și zbierat ca pițigat de curcă când l-a-ntors cu susul în jos. L-a închinat și l-a așezat în brațele omului lat la chip, cu păr roșu, așa cum erau înțeleși. Și duși au fost. S-au dus și anii, și Jenia, și întâmplarea a rămas ascunsă. Când e mare spaimă de grindină coboară din munți un flăcău cu topor pe care-l zvârle în Loc Potrivit și sperie năpasta. Satele îl numesc Omul Potrivit.
