Vero Anttheia Teodoru
Andrelele se mișcă rapid împletind ața verzuie ce are scânteieri albe de parcă a fost tăvălită prin zahăr. Amarul este gonit de zgomotul repetitiv metalic iar tristețea se topește lent. Glasul fetiței o trezește pe mamă din visare făcând-o să se oprească o clipă. Dă lucrul jos de după gât, o întoarce cu spatele și o probează. Copila stă nemișcată. În trei zile termină cel mai frumos pardesiu în două culori. Pe poale o horă de păpuși dându-și din mână în mână un fir fermecat. Firul gândurilor ei.
Adina Colțea
Ai lui erau săraci și el se juca mai mult cu mintea, decât cu mâinile. Deprinse a culege lacrimile înainte ca ele să curgă pe obraji și le preschimba în clipiri luminoase. Găsea rosturi în toate și arareori se îmbufna. Îi plăcea să iubească, până ce lucrurile pe care le îndrăgea prindeau viață. Mai târziu a iubit oameni și în jurul lor lumea era mai bună. Astăzi e preot și oamenii îl iubesc, cum de la el au învățat. Adoarme zâmbind și nu visează, ci își suie inima la cer și o împarte cu îngerii.
Andra Toropoc
Era un om ușor banal și-un pic nefericit, nu se sfia să recunoască asta și nu dădea doi bani pe lumea care își trâmbița autofericirea. Vine din tine, este ca un dar, îi spusese cândva mama. Surâse aducerii-aminte, privind mulțumit grădina blocului de care avea grijă. Munca îi era aplaudată, chiar primise premiu pentru cei mai frumoși trandafiri din sector. Pasiunea ta minunată ne aduce zâmbete în fiecare zi, îți mulțumim pentru bucurie, i-au zis rând pe rând vecinii. Iar el își dădea seama că mama avusese dreptate.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2025, grupul are 13.740 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
