La ora închiderii, deși-s firavă, prind aripi și-s puternică de mă roagă Matei să-l ajut. Coborâm gratiile le prindem de un belciug c-un lacăt și cot la cot șurluim bucătăria. E nămol grăsos peste tot. Ne-am dorit să fim bucătari. Cu ultimul tramvai ajung acasă și visez frumos. Zilnic ne întâlnim la Dom dar azi, în loc s-o luam spre muncă, mă trage spre Tisa. Puzderie de firișoare de chihlimbar dansează pe luciul apei. Matei zice că-s efemeride și-mi cuprinde mijlocul cu brațul iar eu înțeleg, ce-i de înțeles.
Sanda Vaideș
Îți aduc ultimele flori ale verii și îți aprind ultima lumînare. Am venit să-ți mai spun odată adio și să-mi cer iertare că nu voi mai veni la mormînt. Multă vreme după plecarea ta, am trăit între două lumi. M-a trezit licărirea unui gînd arzător. Să știi că am lăsat totul în urmă, nu mai am nimic care să mă mai țină aici. Plec în depărtări cu strictul necesar și cu nădejdea că-ntr-o zi se va mai ivi odată soarele în noaptea mea. Nu cred în reîncarnare, dar te voi căuta în orice om de pe Pămînt.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Un titlu pe o copertă lucioasă, încadrat de flori de cireș. Petalele acelea roz i se părură indecente în hohotul lor primăvăratic. Cumpărase volumul în aeroportul din Osaka. Pentru el. Acum se pregătea să părăsească casa după cum sufletul se grăbește să iasă din trupul ce nu-l mai vrea, așa că arunca-n cutii reviste, suveniruri, filme la care nu apucaseră să se uite. Când a dat să scuture cartea de praf, un bilețel a alunecat pe podea. Iartă-mă, iubito. Plecarea-mi nu te va uimi. E parte din lipsa de sens a lumii.
