Patru lucruri contează în viață, dacă vrei să fii fericit, spuse maestrul zen. Pe primul nu l-am aflat nici eu, al doilea e secret, al treilea nu contează și al patrulea constă în respectarea cu strictețe a primelor trei. Atunci m-a pocnit iluminarea. Lampa dracului, nu era prinsă bine, fix în cap mi-a căzut. Și-am înțeles regula de aur: în viață e mai bine să dai, decât să primești. Nu Buddha a zis așa, ci Leonard Doroftei. Nici Buddha nu zice rău, dar ce, io știu japoneza? 私はサムライです, vorba vine.
Viorel Spinu
În fiecare seară urcă dealul. Urcă cu pași mici. Se așază pe piatra care îi cunoaște deja forma și privește spre apus. Mereu privește spre apus. Uneori zâmbește discret. Iar cerul pare să-i răspundă. Îi împrumută culorile și le așterne lent, una peste alta, până când lumea întreagă se colorează în tăcere. Alteori oftează încet, netezindu-și cutele pantalonilor. Stă acolo până când lumina zilei dispare complet. Și când întunericul se lasă, ceva se topește încet și alunecă pe îndelete în piatră.
Alexandra Buhudini
Sâmbăta își aducea harmonica la șantier. Mâinile lui creponate aveau culoarea crizotilului, alb-prăfuit precum gurile muzicuței pe care le săruta a cântec. Sărutul acesta alb învârtea capetele macaralelor grele, într-un blues muncitoresc care construia cutii de chibrituri în care sufletele găseau adăpost; copiii la sânul mamei, pensionarii în fața televizoarelor, tinerii căsătoriți în așternuturi scrobite. Sâmbăta, când fac cafea, ascult blues-ul din perete. Ca o macara mă legăn, peste amintirile cu el, din '60.
