Iulia Stavre
Terasa, șezlongul, cafeaua și cartea, stiloul, jurnalul. Trandafirii, lavanda, teiul înflorit, iarba verde, cerul senin. O privesc în ochi pentru prima oară. E așa târziu încât o teamă că este prea târziu, îmi sugrumă bătăile încă ritmate ale inimii. Îi spun că e perfectă așa cum e, efemeră, agitată, imprevizibilă, o eșarfă purtată de vânt, perdeaua înfiorată în fața ferestrei deschise, clapele pianului dezacordat, culorile tabloului în care o femeie în rochie de dantelă ivoire pășește desculță pe malul mării.
Ana Ludușan
Ilinca sare dintr-un copac în altul, ignorând gravitația. Trupul ei este o vioară, cântă în timp ce pregătește prânzul, hrănește porcii, adună snopi la seceriș, culege mere, joacă în hora satului, își pregătește doctoratul, formează tineri, sprijină oameni aflați în nevoi, gândește strategii, face voluntariat pentru comunitate peste douăzeci de ani, aleargă și nu se mai oprește, până când trupul se surpă: își rupe un picior, apoi altul, cedează coloana, ajunge în scaun cu rotile, mintea e limpede, începe să scrie.
Cristian Palade
Îi plăcea să fure. Puștan fiind, se perfecționă ca hoț de buzunare. L-au prins de câteva ori, dar, fiindcă era ambițios, învăță să șterpelească la nivel de artă, drept pentru care scăpă basma curată până la vârsta majoratului. Apoi se profilă pe bănci. Aici la fel, l-au bunghit de vreo două ori, apoi nu i-au mai dat de urmă. Deși era putred de bogat, continua să fure. O făcea din pasiune. Dar să vezi minune, în urmă cu două luni s-a îndrăgostit și s-a cumințit. Adică na, a furat inima domnișoarei și apoi s-a lăsat.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2025, grupul are 13.740 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
