În orașul meu, morții se întorc o singură zi pe an. Întregi, calzi, cu ochii umezi de viață și palmele grele de regrete. Eu scriu scrisorile pentru cei care nu au avut timp să își ia rămas-bun. Oamenii vin la mine cu povești neterminate, iar eu le transform în cuvinte. În ziua aleasă, orașul devine un amestec de râsete și plânsete; morții citesc, dar nu răspund. Până într-o noapte, când am găsit un plic. Scrisul era al mamei mele: Dragul meu, nu mai scrie pentru alții. Vino acasă.
Laura Stanciu
Se anunță Săptămâna Altfel. Săptămâna japoneză. Pe grupul de WhatsApp al părinților celor din clasa a 6-a se face brainstorming. Sumo, propune un tată singur, cu un băiețel solid. Ikebana, răspunde mama unor gemene. Mai ieftin ar fi origami, scrie repede o altă mamă. Am și eu o idee, intervine o gurmandă. Haideți să gătim supă miso și sushi, chiar dacă sunt scumpe. Cumpărăm și sake, să avem de băut. Doamnă, dacă ne costă prea mult, o să-mi fac seppuku. Cred că a deviat discuția, spune diriginta.
Arthur Ianoși
Ce e viața fără de păcate, dacă nu o plutire eternă într-o efemeritate fără de sfârșit? Ce e omul fără băutură dacă nu un animal obedient? Ce-ar fi fost Jekill fără Hyde, dacă nu o ființă insipidă fără glorie? Ce-ar fi mașina fără GPS, dacă nu o rătăcire continuă? Ce-ar fi Cuvântul fără mine, dacă nu o tăcere incomprehensibilă? Costeluș, lasă dreacu panseurile matinale, scopul tău e să mă faci pe mine fericită. Ce-aș fi eu fără Mila, dacă nu un diletant abscons în căutarea adevărului absolut? Nu te potolești?
