Tuba
- Asta este? Monstrul ăsta? Mi-e frică de el.
- Sper că nu-i decât o glumă de-a ta. Cum să-ți fie frică? Cel mult, te-ar putea asurzi cu sunetele grave, dar ție îți place muzica tare și tuba scoate sunete ample, dar calde, nu asurzitoare.
- Mie mi-e frică de mărimea tubei. N-am mai văzut așa ceva până acum. Ce mai pâlnie! Ce tub gros și întortocheat! Măiculiță! Doar muștiucul e normal. Adică... pentru o gură de om. Are și pistoane: unul, două... văd că-s patru.
- Observ că nu prea îți place tuba. O punem deoparte și ne pregătim de plecare. Pe drum am să-ți mai spun ceva.
- Eu sunt gata.
- Am pornit-o.
- Ce-ai vrut să-mi zici? Sunt curios.
- Doar în trecere, îți fac o mică completare la instrumentele de suflat.
Alte instrumente de suflat
- A, uite, văd un instrument pe care nu-l cunosc.
- Fluierul polițistului? E de suflat, scoate un sunet, dar nu-l putem pune în categoria instrumentelor muzicale. Altfel de fluiere, din lemn, mai mari sau mai mici, la care se cântă muzică populară, sunt instrumente. În folclorul celor mai multe popoare se cântă la tot felul de instrumente, de la flautul drept, până la taragot, care este o combinație dintre clarinet și oboi. Dacă ne oprim la români, găsim aici și naiul - alcătuit din tuburi mici, de diferite mărimi, lipite între ele, buciumul - un tub lung de tot, care scoate niște sunete foarte interesante, potrivite ca semnal în mijlocul naturii, ocarina - micuță, făcută din lut ars, umflatul cimpoi - un burduf din piei de animal, în care sunt înfipte diverse tuburi.
- Cum talentul și inventivitatea omului...
- ... și a marțianului...
- ... nu au limite, sunt interpreți care cântă la un simplu solz de pește sau la frunză.
- Asta le întrece pe toate. Cum?
- Pune solzul pe buza de jos, acesta devine un fel de ancie simplă, care vibrează când se suflă în ea și cântă. Tot cam așa și cu frunza, pe care o așază pe buze sau pe limbă, sprijinită de cerul gurii. Suflând, o pune în vibrație și, cu talent, poate cânta melodii frumoase.
- Tot vorbind despre una și alta, am ajuns în parc. Pot să rup o frunză ca să cânt la ea?
- Poți s-o rupi - deși nu-i prea bine să rupem frunze -, dar, fără să te dezamăgesc, nu cred c-o să iasă mare lucru. Mai bine mergem să ne așezăm pe-o bancă și să ascultăm cum cântă fanfara militară.
- Aoleu câte tube!!! Dar acum nu mă mai tem de ele. Am prins curaj.
După concert...
- Ne-a prins bine plimbarea asta, nu-i așa, Marty?
- Foarte bine! Știi ce făceam eu în timp ce fanfara cânta?
- Ascultai muzica.
- O ascultam, dar mă și uitam la instrumente. Le-am recunoscut aproape pe toate. Numai alămuri care străluceau în soare. Ce mult mi-a plăcut! Aș vrea să am și eu uniformă cu nasturi strălucitori și să mănânc din farfurii din alea aurite.
- Ce farfurii?
- N-ai văzut? Erau în mâna unui soldat, care le tot pocnea una de alta.
- Ha-ha-ha! Auzi la el... farfurii... Nu mai pot de râs. Scuze, de fapt, ai dreptate în felul tău, fiindcă seamănă cu farfuriile și tu n-ai mai văzut așa ceva până acum. Cele două obiecte pe care le lovea soldatul sunt instrumente de percuție și se numesc talgere. Acum, întorși în sala de muzică, am să te conduc în alt sector și am să-ți arăt instrumentele de percuție.
Este clar ce urmează. O nouă grupă de instrumente. Să vedem cât de mult îl vor interesa pe micul nostru prieten. Iar acum, eu vă spun "la revedere și pe sâmbăta viitoare!"
(va urma)