Când trecut granița la Romania mirat tare câte mult capra sunt. The most din toată lumea. Unde uiți, numai capra, in câmp, in gradina, in strada, in supermarket. Oameni interese mare capra, văzut pe geam vagon. După ce trecut granița urcat români in compartiment, fiecare cu două, trei capra. Eu rugat domn lângă mine dea jos capra, că așa eu nu putut, capra pute. Domn uitat urât la mine și zis aspru: nu capra mea. Eu mirat căci urcat împreună și întrebat cui. El privit stânga și zis: a vecinului.
Ana-Maria Butuza
Vecinul meu, moș Papadias, a murit singur și sărac. Nu avea decât o capră prăpădită, piele și os. Am luat-o acasă, că-mi era milă. O hrăneam bine, dar tot slabă rămânea. Într-o zi am găsit-o moartă în bătătură. M-am dus să-i sap groapa și, când m-am întors, dispăruse. O văd apoi pe deal, păscând, însă părea mai mare. Am adus-o înapoi și, în câteva zile, a tot crescut. Într-o săptămână umbla pe izlaz cât un zimbru. Oamenii zic că-i diavol. Eu zic că-i noroc. O mulg și ies galbeni în loc de lapte.
Alexandra Buhudini
La Pingeaua Sfărâmată se adunau călușarii scrisului rural. Locul ăsta era în carcasa unei nave cu coastele pe-afară și cu circuitele înghețate. Viscolul nu putea pune mâna-n pieptul celor ce scriau de nebuni, cu patima omului ce vrea să rămână ființă chiar și-n neființă. Cumpănind ei, au hotărât să facă o șezătoare cu toate cărțile publicate pe banii lor. În seara aceea, un roboțel ruginit, cu pulover de mohair, respins de edituri celeste, intră peste ei, rulă cărțile, le dădu foc și trase în piept cuvintele. Boom.
