Nu îndrăzneam s-o scot nici măcar la un cico. Avea semicursieră aurie, cu cinci viteze și țeavă subțire. Spițele erau pline de mărgele și făceau un zgomot de mă dureau dinții. Îmi plăcea cum se apleca peste ghidonul arcuit precum coarnele unui berbec, cum îi flutura părul răvășit. Lua curbele în viteză, genunchii și coatele îi erau pline de sânge amestecat cu noroi și Rivanol. Eram atât de îndrăgostit încât îi căram Спутник-ul pe scări, până-n balcon. Nu conta că mă loveam de zeci de ori în pedale. Locuia la patru.
Florina Hegedüs
Seara, eu aici, el aici, fiecare făcându-și o inspecție interioară. Atenția îmi este doar în față dar îi simt frământarea ce plutește prin aer. Între noi sunt sunete, subtile atingeri ce ne vin în urechi și ne coboară-n inimă. Degetele-mi caută prin alb și negru, prin distanța ce ne desparte. Tălpile-mi zvâcnesc și-l apăs, cu dreapta pe suflet, cu stânga îmi eliberez delicata vibrație din corp. Suntem într-o cursă din care c-un ultim acord, câștigăm amândoi. Mă ridic. Eu, Mahler și pianul mulțumim pentru aplauze.
Tibor Szente
Am sădit lalele. Șiruri lungi, pe stânga și pe dreapta aleii șerpuite dintre copacii înmuguriți. Știu că iubește lalelele, în glastră, acolo unde se tolănește și pisica ei căutând razele calde ale soarelui. A ieșit ieri să vadă cât de frumoase sunt când încep să prindă culoare, să se desfacă aproape erotic în flori vii, ca niște trupuri mici de balerină, Se oprise la marginea grădinii și privea la ele, cu o uimire inocentă. S-a uitat la una aproape neagră, înflorită. Poți sa te duci la ea, am zis, pe dale.
