Vântul adia mai tare. Era singur pe câmp. Pedala pe bicicletă șerpuind pe drumul străjuit de lanurile de grâu în care sângerau ici și colo macii. Doamne, ce frumos e, spuse. Soare, păsărele și mireasma dimineții. Cămașa, descheiată la gât, îi sta înfoiată în spate. Începu să transpire, își simțea părul fluturând rebel. Rebel așa cum era și el. Să merg mai repede, zise puștanul. Se opri; în față era o barieră. Se trezi. Vântul flutura perdeaua. Moșul își trase corpul diform în scaunul cu rotile, apoi închise geamul.
Vero Anttheia Teodoru
Am învățat într-un parc tainele mersului pe două roți. Teama dispărea în hățișuri când simțeam mâna tatei pe bicicletă. Sunt eu în spate, n-ai să cazi, tu privește doar înainte. Alerga odată cu mine. Luam tălpile după pedale fericită știindu-l aproape. Uneori îl simt și acum. Parcă îl văd cum rămânea în urmă cu palma streașină în dreptul ochilor. Încrederea în sine este de fapt încrederea că cineva e acolo lângă tine. Nu venim pe lume încrezători ci devenim astfel cu ajutorul unei mâini pe o șa.
Iulia Stavre
Când a adormit, lacrimile se uscaseră. Doar durerea pulsa în locuri nevăzute. Peste lenjeria sexy mi-am aruncat o rochie lejeră și geaca de blugi. Cu bocancii în mână, am îndesat în geantă din banii nenumărați pe care îi avea în sertar. Celelalte fete erau în camere cu clienții. Holul întunecos m-a scos în obscuritatea cartierului brăzdat de lumini roșii. M-am urcat pe prima bicicletă rezemată de zid. Am pornit pe canal, cu vântul în față. La răsărit, mi-am aprins o țigară în fața câmpului cu lalele în floare.
