De-ar fi pus cineva frână când mă grăbeam să le fac pe toate. Când abia așteptam să vină vara, apoi să termin liceul. Să mă lase mama la disco, să plec la mare fără părinți. Să termin facultatea, să-mi crească copilul, să termine și el liceul. Să treacă timp care să-i bandajeze rana lăsată de moartea iubitei, să termine facultatea. Și-acum îl văd grăbindu-se exact ca mine. Deschid gura să-i zic să se oprească ca să poată vedea frumosul din jur și-mi amintesc cu câtă afectare mă uitam la mama când zicea asta. Și tac.
Viorel Spinu
Haosul este distrugător. Asta o știa ea bine. Așa că și-a tăiat viața în bucățele mici. Ca o pâine caldă, feliată cu grijă. Dimineața se pieptăna lent. Sorbea cafeaua cu înghițituri mici. Mergea la muncă și număra pașii. 238 până la intersecție. 476 până la birou. Tăia etichetele hainelor cu o forfecuță mică. Feliile ei de viață erau subțiri și curate. A făcut ordine în sertare. S-a așezat pe podea, cu palmele în poală, și pentru prima dată a simțit că toate lucrurile erau la locul lor. Doar ea lipsea.
Dan Banu
Crăpă ochii și zărind copacii înfloriți, zâmbi larg. Apoi se întinse lung și se ghemui înapoi în așternuturi, gudurându-se ca albina în cupa cu nectar. Le zări pe surorile sale ieșite în pridvor și lăsându-se tandru învelite în mângâierile catifelate și sărutările pătimașe ale Soarelui. Zeul putea să mai aștepte, primăvara era la început. Apoi, pe nesimțite, sărutările Soarelui fură înlocuite de cele ale monstrului Ger. În zori, surorile Sakurei zăceau moarte pe ram în rochiile lor albe de vară.
