Tibor Szente
Era frumoasă. Nimeni nu îi știa vârsta, nici că ar fi contat asta prea mult. O frumusețe coaptă, modelată parcă de mâini de sculptor renascentist. Bărbații o iubeau de la prima vedere, sau poate doar și-o doreau aprig, roiau în jurul ei necontenit, cu atenții, cu mici glume și propuneri indecente, azvârlite așa, să pară doar un compliment puțin mai îndrăzneț. Alții o curtau fățiș, asiduu, înfocat. Un cârd de curtenitori gălăgioși, zgomotoși, neobosiți. Ea zâmbea și pășea înainte. Apoi, am apărut eu.
Ciprian Apetrei
S-a așternut liniștea peste o conversație în catedrală, iar cuvintele au plecat în paradisul de după colț. Casa verde își închide porțile, iar în cinci colțuri ale lumii literare se-nclină stilouri. Povestașul ne lasă visul celtului, ca să ținem în viață corabia copiilor. Sunt vremuri grele, oare cine l-a ucis pe Palomino Molero? Orașul și câinii se văd ca prin ceață, iar la sărbătoarea țapului se vorbește în șoaptă. Vremea eroului discret s-a încheiat. Julia și condeierul scriu ultimul buchet de flori.
Ionuț Morariu
De la o vreme, înghițeam tot mai greu cuvintele. Erau ca niște dumicați ba prea mari, ba prea mici. Niște haine de împrumut care spun poveștile altora și nimic despre noi. Așa că ne-am lepădat de limbă ca de un apendice inutil. Am tăiat-o din rădăcină chiar și din gura pruncilor. A fost ziua în care, în sfârșit, ne-am putut vedea și auzi sufletele. Lumea s-a făcut grădină cu pomi răsădiți lângă izvoarele apelor în care mii de quetzali cântă ca unul. Orice pasăre cu limba ei piere.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2025, grupul are 13.775 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
