are toane, nu program. Uneori e deschisă la 3 dimineața și închisă la prânz. Nimeni nu știe numele vânzătoarei. Am poreclit-o bătrâna-cu-flori-nemuritoare. De ce? Pentru că, odată cumpărate, florile nu se ofilesc. Nici după o zi. Nici după un an. Azi-noapte am visat-o. Mi-a spus că fiecare floare conține o amintire pe care n-ai voie s-o uiți. M-am trezit cu două petale pe ochi și o rană veche înapoi în piept. Dacă treci pe acolo, nu cumpăra nimic. Zâmbește, dar nu te uita în ochii ei. Ai putea să te vezi prea clar.
Cristian Palade
Veta a fost, toată viața ei, florăreasă. Moștenise florăria de la colțul străzii de la mama ei. Ori de câte ori aveam nevoie de flori, trăgeam la ea. Era mereu cu zâmbetul pe buze și avea câteva o vorbă de duh pentru fiecare client. Când am aflat că s-a dus la cele sfinte, am fost tare mâhnit. La nici două săptămâni de la moartea ei, în locul florăriei s-a ițit un minimarket. Mai trec pe-acolo să-mi cumpăr una alta și, în dreptul casei de marcat, dacă-mi mijesc ochii, o văd pe tanti Veta și vorbesc, în gând, cu ea.
Vero Anttheia Teodoru
La tanti Jenica intram în curte pe furiș să furăm zambile. De-a lungul trotuarului, pe ambele părți aliniate și parfumate stăteau florile albastre să ne aștepte. Luam câteva de fiecare și fugeam când se auzeau pașii târșâiți ai lui nea Neculae. Îl trimitea să vadă cine a scârțâit poarta. Mă, care ești pe aici? Nu prea vedea bine, era greoi și rămânea cu gâtul peste gard poate zărește ceva. Noi râdeam de dincolo de drum. Pe 9 mai duceam flori la monumentul eroilor căzuți prin lupte. Tot de acolo.
