Tanti zice că visele nu țin de foame, dar mie-mi plac alea mici, cu iepuri și pisici și soare lipicios ca în desenele de la televizor de sâmbătă dimineața. Azi am primit unul gratis, că am zâmbit. L-am pus în buzunar lângă o pietricică și o gumă fără gust. Pe drum visul s-a tot foit. Scotea un sunet ca hârtia de bomboane când o ții în pumn prea strâns. M-am așezat pe bordură și l-am ținut în palmă. Era moale și mirosea a surprize de gumă Turbo. L-am pus acum la loc. O să-l visez diseară, dacă nu uit.
Alex Micu
Și-a deschis tarabă, la colț. Vindea statuete și drapele. Dar nimeni nu cumpără. Așa că, pentru fiecare dac sculptat cu migală, pentru fiecare drapel tricolor brodat, inventă câte o poveste. Unul era dacul care i-a pus piedică lui Traian, altul, aghiotantul lui Zamolxe. Drapelul mare a fost la Plevna, cel mic la Smârdan. Cocarda a purtat-o un aviator, care a doborât cinci americani deasupra Ploieștiului. Poveștile lui s-au transformat în vise despre o țară care n-a existat niciodată. Taraba e acum sediu de partid.
Ana Ludușan
Ioana alunecă în visul bunicii, îi arată grădina ruptă din pădurea de stejari seculari, o vede, plină de roade, toate soiurile de pomi, un grajd plin de animale, o strungă de oi și o stavă de cai Lipițan, toate o să fie ale voastre, nepoții mei, n-a fost să fie, regimul le-a luat pe toate, nepoții, înfometați, s-au risipit în patru zări, Ioana din învățătoare s-a făcut sudoriță, apoi fruntașă, așa a învățat-o bunica, bărbații o pizmuiau, să-i întreacă o muiere? Când a ieșit din schimbul trei, au răstignit-o la duș.
