Trezesc vise în subconștientul adormit, șoptește o voce, ca prin vis. Vocea devine autoritară și se suprapune cu imaginea bărbatului sobru, cu barbă, ce lasă în urma sa un iz greoi de trabuc. Îmi face un semn discret și mă conduce în fața unui labirint pavat cu imagini inocente ce-mi aduc aminte de copilărie. Însă altele, întunecate, se multiplică asemenea unor tentacule amenințătoare. Nu te speria, sunt doar dorințele tale cele mai adânci, cele neîmplinite. Tresar. Mă trezesc în Viena, pe Berggasse 19. Sau încă visez?
Ionuț Tuhoarcă
Roboțico, eu când sunt decis, sunt decis. Așa că, uite ce-ți propun. Nu vreau nici mai mult, nici mai puțin, decât atât. Când ai timp, propun să ne întâlnim. Unde vrei tu, când vrei tu. Aș prefera un loc cu mai puțină lume. Nu suport aglomerația. Ignoră te rog, când ne întâlnim, că-ți voi părea emotiv. Că sunt. Că nu-mi găsesc cuvintele. Nu mi le găsesc și pace. Că voi tremura. Că voi tremura. Că voi încerca din răsputeri, să fac o glumă bună. Și nu voi reuși. Și că voi fugi. Când va veni nota.
Gabriel Moldovan
Ușa consignației scârțâie. Afișul spune: Vise de vânzare. Sub, cu litere mai mici: Se păstrează la rece. Deschideți doar în caz de urgență. Înăuntru, un bătrân cu degete sticloase și un tânăr cu privire flămândă. Vreau un vis cu mama. Bătrânul dispare printre sertare și revine cu o capsulă albastră, pulsândă. O ia în schimbul unei poze rupte, unei șuvițe de păr și unei promisiuni tăcute. A doua zi, băiatul e găsit mort, cu un zâmbet blând și capsula spartă în palmă. O femeie murmură în somn, cu vocea mamei lui.
