Iulică își scoase salopeta, puse sculele la loc și ieși din tură. Cu puloverul lui bej și cu blugii buni, cu ochelarii de soare prinși în anchior, arăta prezentabil, doar urma să sune acasă. Ieși de pe coridorul cu camerele tehnice, urcă de la subsolul hotelului la recepție și se pregăti de un apel video, pe unul dintre fotoliile somptuoase. Le arătă celor doi copii mici unde lucrează. Roti telefonul până când auzi zumzăiala lor de fericire. Uitați ce candelabre, ce oameni eleganți. Asta e Roma.
Gheorghiță Mircea
Orașul Zero e într-o vale cu pereți abrupți. Trenul oprește pe viaductul ce o traversează lângă o cușcă de ascensor. Harta arată doar o stradă ce la capete are două hoteluri, Splendid și Sordid. Între cele două, nimic. O iau către Splendid. Pe hotel scrie Sordid. Înjur harta și intru. La recepție, o blondă, 100 kg, topless, mănâncă ciocolată și privește la tv filmul 9 weeks 1/2. Pe sân e tatuat Kim. Ia valiza și o ia pe scări unduind torsu uriaș la fiece treaptă. Vrei? Ce? Orice. Niște cuburi de gheață și căpșuni.
Răzvan Drăgoi
În umbra surâsului sadic se întrezărește, prin perdeaua translucidă a dușului, un trup atrăgător de femeie. Umbrele urcă lent pereții. Tăcerea urlă. Nimic nu este zgomotul surd al stropilor de apă care cad din duș pe trupul ei gol pe lângă răcnetul umbrelor care se apropie. În rânjetul acela diabolic, abia schițat, este o gaură neagră care înghite orice sentiment și sub care viața se chircește, ca iarba strivită. Motelul e shrodinggerian, atât viu, cât și mort. O voce tună. Lasă dracului filmul și treci la lecții.
