Așternuturile în care cândva se cuibărea dragostea, acum găzduiesc moarte. Pereții murdari încă mai poartă resturi de tapet. Zidurile plâng șiroaie de lacrimi din mucegai. Răniții sunt înghesuiți uneori și câte doi într-un pat. Unii scâncesc precum copiii și își strigă mamele. Sora Svitlana le sărută buzele celor care își strigă iubitele, așternându-le seninătatea pe chip, măcar pentru câteva clipe. Între palmele ei împreunate se găsește toată speranța din lume. Cândva era un lux să te cazezi aici, acum e blestem.
Monica Bologa
Îmi arunc hainele de pe mine, mă trântesc pe patul matrimonial cu lenjerie impecabilă și cad într-un somn adânc, fără vise. Când mă trezesc, fac un duș, mă machiez, mă coafez, îmbrac rochia cea nouă, apoi cobor la restaurant. Ospătarul mă servește ca pe o regină; îmi savurez friptura, desertul, vinul, apoi urc în cameră, mă demachiez, mă dezbrac și adorm buștean. Trei zile de răsfăț și uitare de sine. La anu', de ziua mea, o să evadez iar. Până atunci, aceeași rutină: soț, copii, gătit, curat, spălat, călcat.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Caraiman. Aici vin de obicei. Dimineața îmi pun ochelarii de soare, șapca, iau rucsacul în spate. Când ajung, mă uit în jur. Întind prosopul nici prea aproape, nici prea departe. Scot cartea. Rândurile fug de sub ochi. Vară, cald, plaja e plină. Verific rucsacul cu coada ochiului. Mă relaxez. Când începe vipia, strâng lucrurile și merg la cazare. Scot camera din brelocul fermoarului, o conectez la laptop și descarc pe categorii: blonde, brunete, cu sâni, fără sâni, cu codițe, doar slip, bebeluși goi. Sunt fericit.
