Am pariat pe belșug și am câștigat. Nu eu, noi românii. Cartiere întregi cu case la 35k rămăseseră în paragină, toți conaționalii se mutaseră în palate, penthouse-uri, conace și castele, băncile, farmaciile și cazinourile fuseseră dărâmate și în locul lor erau acum cabinete stomatologice care puneau dinți gratis. Când l-am întrebat pe Suprem de ce nu dărâmăm și casele alea, mi-a zis că sunt un dobitoc. P'astea le dăm la 1 leu nemților, portughezilor, polonezilor, francezilor, italienilor. Eu prost.
Florentina Ghițescu
Trezește-te, trebuie să mergem la defilare. Nu vreau. În ce dată suntem? 18 mai. Se împlinesc 100 de ani de la alegerea poporului. Dar nu vreau să merg. Cutia noastră va fi alocată următorului cuplu care așteaptă în corturi. Vino mai aproape să îți spun ceva, dă drumul la radio. Am găsit la bibliotecă o carte despre anul 2025. Te-a văzut cineva? Nu, am avut grijă. Cel care a fost primul ales a promis case pentru o sumă mică și apoi a recunoscut că a mințit. Hai la defilare, poate la anu' ne lasă să facem un copil.
Dan Banu
Agitație mare în pădure. Ursul nedumerit. Case la 35.000, moca, șoptește în gușă o cioară cocoțată pe un gard. Unde? În capul celălalt al pădurii. Aleargă ursul, aleargă, ajunge, șterge fruntea nădușită, stoarce. Case mai e? Tz, îi răspunde un funcționar, un lup cu părul rar. Ursul necăjit rău. Da vouă nu vă trebuie case, e de ajuns un bârlog, îi spune o vrăbiuță cochetă și mignonă, arătându-i unul liber. Intră ursul, încearcă și iese mulțumit. Morala: nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard.
