De ce majoritatea a ales Estul? Scuip sânge pe mormântul tatălui meu, bineînțeles, fără să vreau. La spital nu mă pot duce, e plin de oameni ai sistemului, la biserică, din păcate, la fel. Am scăpat cu ultimele puteri, am sărit la gâtul unui torționar și i-am smuls, cu dinții, mărul lui Adam. Am simțit gustul singurei mâncări pe care tata știa să o facă: tocăniță de pipote. Îi văd în depărtare, știu că n-am nicio șansă, dar am să mă ajut de acest suport pentru lumânări, măcar pe unul să-l iau lângă mine și tata.
Elena Fermuș
Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor, să mă fac aviator. Cântecelul pe care-l fredonam eu odinioară, și tu, și el, și ea, pe când eram cu muci la nas și zahăr pe cartelă. Îl urmăream cu privirea pe cerul din sătucul meu, până când nu se mai zărea. Și mă-ntrebam adesea, oare cum e să zbori printre nori? Noi, cei de rând, nu aveam voie. Nici cu vorba, nici cu fapta, nici cu gândul. Până într-un decembrie-n care a curs mult sânge. Apoi ne-am deschis aripile. Să nu lăsăm pe nimeni să ni le reteze. EU vreau să zbor.
Cecilia Fofiu
Eu nu am purtat niciodată năframă. Bunica avea albă, cu pui roșii, când au dus-o la Aiud. Și o pruncă lăsată în grija soacrei. Eliberată, și-a întremat fătuca crescută fără țâță și bărbatul năucit în bătăi. A învățat să tacă ziua, să povestească seara, s-o dea la școală, să-i facă zestre și s-o mărite. Mamă la rândul ei, a purtat batic. De nailon negru când a rămas tânără văduvă. S-a îmbărbătat și m-a educat să fiu muiere. Eu pun cu nonșalanță pălărie și nu mă dau pe o hoardă de simioni. Port două năframe în suflet.
