Prin '87 am mâncat prima dată castraveți bulgărești. Pe etichetă o femeie cu basma roșie. Din ziua aceea n-am mai fost întreg. Douăzeci de ani mai târziu, într-o cameră din Nisipuri, o fată cu pielea sărată și ochi ficși mi-a dezvăluit rețeta. De la bunică-sa, care o avea de la una oarbă ce-o primise în vis. Am scris-o pe un șervețel. Dimineață, fata s-a dus. Și portofelul. Dar păstrasem rețeta în buzunarul de la piept. Îmi bătea inima sub ea. Eram alesul. De atunci pun borcane. Cu amintiri. Cu iluzii. Cu oameni.
Adina Drag
Stau pe un scăunel cu trei picioare și mi-e teamă să clipesc, nu-i momentul. Aerul miroase a toamnă și a sare, a foi de dafin și a ceva ce sunt prea mică să deslușesc. Bunicul împinge cu grijă roadele, așază teascul deasupra și începe să-l strângă încet, ca un meșter care scoate din lemn ultima poveste. Bunica aruncă o privire spre butoi și oftează. Prea repede ai început, Ioane, încă nu s-au închis ploile. Bunicul zâmbește pe sub mustață și îmi face cu ochiul. Sigur știe ceva ce timpul nu știe.
Vero Anttheia Teodoru
Să ne dea ca să nu ne ia. Ce să dea, fă? Lege din aia de murături, habar nu ai, stai cu ochii în industria calului ca să nu zic mai urât, că nu-mi pun mintea, io-s muiere nu un bălțat cu izmene. Citesc știri serioase. Mâine plec cu Sița lu' Nae, avem bilete. Ce bilete, fă? Păi n-am avut cu cine vorbi, ți-am zis, dar tu cu ochii în tic-tac. Mergem cu avionul, vreau să văz Europa, nu mai stau închisă aci. Termină cu prostiile, vezi că n-ai dat la găini. Le-am vândut, pe ce crezi că am luat bilet?
