El a ajuns primul. S-a așezat la terasă. A comandat un ristretto. Ritmul cu care bătea din picior îi trăda nervozitatea. Ea a apărut cam la zece minute. Într-o rochie superbă, machiată discret, liniștită, rafinată. A urmat o tăcere stânjenitoare, apoi au început să discute. Ea, la fel de calmă. El, tot mai aprins. N-a mai așteptat prăjiturile. S-a ridicat nervos, răsturnând scaunul și-a plecat val vârtej. Ea a mâncat ambele tiramisu, a lăsat banii, apoi mi-a făcut un semn discret că putem pleca.
Monica Bologa
Imediat ce intru, îl zăresc la o masă, lângă geam. Mă apropii cu sfială, ne îmbrățișăm scurt, apoi ne așezăm. Mirosul de cafea proaspătă și eclere îmi stârnește pofta de ceva dulce. Sunt servită imediat: cât de frumoasă ești, ochii tăi luminează toată încăperea, buzele tale sunt ca niște frăguțe coapte, pielea - catifea pură, iar zâmbetul tău - miere curată. O greață bruscă îmi urcă spre gât. Ospătărița se apropie și mă întreabă amabil: Cu ce vă pot servi? O apă plată, vă rog. Cu muuultă lămâie.
Florina Hegedüs
de cinci stele, e celebra Gerbaud din inima Budapestei. E acolo din 1856 iar la fin du siècle 20 am intrat și eu în istoria ei. Făcând curățenie, noaptea. Aspirând draperiile ce coborau din tavanul pictat, ridicând pe mese scaunele grele din lemn masiv maron-roșcat, frecând inoxul din bucătărie. În sala cu prăjituri, foarte mici și foarte scumpe, puse piramidă pe platouri și zilnic numărate, lucram asistați de un gardian. Dar tot am reușit să-mi strecor un Jerbo minion în gură. Acum o vizitez ca să fac poze.
