Se uită la amandină ca la o obsesie veche. Intră, plătește, mușcă repede, lacom, cu lacrimi mici în colțul ochiului. Zahărul o mângâie, apoi o lovește. În spatele vitrinei, viața pare simplă. În stomac, e război. Fuge spre toaletă, își prinde părul, se apleacă. Gustul dulce se face fiere. În oglindă, vede coapsele prea groase, obrajii prea plini. O fată cu ruj șters și rușine pe buze. Își spune că-i ultima oară. Și o crede. Poate chiar o crede. Dar mâine se va urî din nou. Și probabil se va pedepsi la fel.
Marian Benone Mihai
În cofetărie, torturile zâmbesc fals din vitrine, frișca acoperă crime de patiserie, glazura ascunde eșecuri existențiale, bomboanele par inofensive, dar îți macină sufletul, zahărul te iubește până te ucide lent, doamna de la tejghea judecă în tăcere, prăjitura de post e un miracol al plictiselii, copilul plânge nu de durere, ci pentru că a gustat adevărul, totul e natural, iar tu plătești scump pentru amăgire, iar în final, uită-te în oglindă, ești doar un client naiv care caută fericirea într-o cutie cu zahăr.
Cristian Palade
Când eram țacan, cele necesare se cumpărau cu rația, pe cartelă și, nu de puține ori, stăteam la cozi imense. Dulciurile, bunăoară, erau o raritate și diversitatea produselor era un termen ce multora le era arhinecunoscut. Azi avem țâșpe feluri de dulciuri și jde locuri de unde le putem cumpăra; și puzderie de gusturi și arome. Și totuși, ceva-mi lipsește. Mi-e dor de gălbenușurile de ouă frecate cu zahăr și de friganele. Și de vremurile alea când ne mânjeam din cap până-n picioare și bani n-aveam, dar nici griji.
